29 ianuarie 2012

Vederi de iarnă

Câteva fotografii de la ieșirea de azinoapte din Feleacu, jud. Cluj...

Luna Umedă
Vedere de iarnă
Planeta Marte
Constelația Iepurele
Constelația Cluj
Constelația Gemenii
Constelația Câinele Mare
Constelația Leul
Carul Mare deasupra Observatorului Astronomic din Feleacu

28 ianuarie 2012

Universul într-o picătură de apă

"Precum în cer, așa și pe pământ..."
                                   - Tatăl nostru

Acum doi ani, revista germană de popularizare științifică Welt der Wunder (Lumea Miracolelor) publica un articol intitulat Das Universum im Wassertropfen (Universul în picătura de apă), o paralelă impresionantă între microcosm și macrocosm, între lumea noastră și cea de deasupra. 

În fiecare picătură de ploaie întâlnim câte un mic univers. Căci niciun strop de apă nu e identic cu altul, și fiecare conține o seamă de impurități: praf, săruri, polen, toate risipite prin molecula de H20 precum roiurile stelare în Cosmos. Dar pentru a vedea stelele din acest microunivers acvatic trebuie să dăm luneta astronomică pe un microscop. După evaporare, sub lumină potrivită, microscopul relevă structuri și conglomerate de materie care rivalizează cu cele surprinse de telescopul spațial Hubble.

Universurile din picătura de apă

24 ianuarie 2012

Marte retrograd

De azi și până în aprilie, Marte devine retrograd. Planeta își inversează cursul său firesc printre stele, mișcându-se către vest. Prilej de bucurie pentru astronomi: planeta va putea fi observată din ce în ce mai devreme ca o stea roșiatică înspre orizontul estic. Astrologii însă avertizează: aveți răbdare, conservați-vă vitalitatea, nu inițiați proiecte noi și reevaluați-vă prioritățile.

22 ianuarie 2012

Viziunea periferică a lui Aristotel

În astronomie (și nu numai), se întâmplă să recunoaștem mai bine esența unor lucruri sau fenomene dacă rezistăm tentației de a le privi în mod direct. 

Retina ochilor noștri este formată din două categorii de celule fotosensibile responsabile pentru miracolul văzului: conurile, pentru vederea pe timp de zi, și bastonașele, pentru vederea pe timp de noapte. Datorită ciclului nostru de viață predominant diurn, evoluția sau intervenția divină le-a dispus pe primele cu predilecție în partea centrală a retinei: cu ele vedem clar și colorat în lumina zilei. Dar ele sunt mai puțin sensibile la lumina slabă a nopții, și de aceea, în privirea cerului, astronomii se folosesc de o tehnică simplă menită să redirecționeze lumina astrelor către zonele mărginașe ale ochiului, populate cu celule de tip bastonaș, mai sensibile la lumină. "Vederea periferică", așa cum se numește ea, presupune privirea obiectelor (stele, nebuloase, galaxii) nu fățiș, ci cu coada ochiului.

În lucrarea lui Aristotel intitulată Meteorologica găsim poate prima referință istorică (cca. 340 î.e.n) la această tehnică de observații. Filosoful invoca existența unei stele fixe cu coadă în constelația Canis Major (Câinele Mare) pentru a combate teoria vremii conform căreia cometele, apariții vremelnice pe cer ale unor "stele cu coadă", erau rezultatul unor întâlniri cosmice periodice:  
"Obiecţiile care se aplică atât celor care susțin această teorie şi, de asemenea, celor care presupun că aceste comete se datorează unei conjuncții de două planete sunt (i) că unele dintre stelele fixe au cozi. Iar pentru aceasta nu avem nevoie să ne bazăm numai pe observațiile egiptenilor, ci o putem constata, de asemenea, noi înşine. Căci una dintre stelele din coapsa Câinelui are o coadă, deşi slabă: dacă te uiți la ea fățiș lumina devine palidă, dar în colț de ochi ea pare mai strălucitoare. (ii) În plus, toate cometele observate în timpul nostru au dispărut fără să apună, pierzându-se treptat în cerul de deasupra și nelăsând în urmă nici o stea."
Privind în aceste nopți constelația Canis Major veți recunoaște în colțul ochilor coada la care făcea referire Aristotel. Gruparea de stele M41 duce o viață solitară în această regiune de cer. Ea se află la patru grade distanță sudică de Sirius, cea mai strălucitoare stea a cerului nocturn.



13 ianuarie 2012

O scară spre stele

Raffaello Sanzio, Visul lui Iacov

"Şi a visat că era o scară, sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea." 
Facerea 28, 12

Pentru antici, Universul era o imensă ceapă cosmică. Structurat pe învelișuri, cercurile sale concentrice, pe care evoluau cele 7 planete ale acelor vremuri, se asemănau unei ținte, cu Pământul în centru, nemișcat.

Scara din visul biblic al lui Iacov, cu un capat sprijinit pe Pământ, cu celalalt atingând cerul, avea menirea de a înălța îngerii tocmai până la extremitatea sistemului Solar, spre cel mai îndepărtat inveliș al sferelor cerești, stâpânit aievea de ursuzul Saturn. Dincolo de el se întindea numai lăcașul stelelor fixe, de-a pururi neschimbătoare, împărăția lui Dumnezeu.

Andreas Cellarius, Harmonia Macrocosmica. Modelul geocentric al Universului plasa Pământul în centrul unor cercuri de stele, formate din planete și stele fixe propriu-zise.

Ascensiunea pe această scară cosmică se produce în trepte, călcând pe cele 7 inele planetare concentrice, transfigurate cu timpul în cele 7 păcate de moarte sau cele 7 virtuți creștinești. Ele îl poartă pe aspirantul la nemurire dincolo de orbita Lunii, a lui Mercur, Venus, a Soarelui, Marte, Jupiter, tocmai spre părintele arhaic, Saturn.

Moralitatea pamântească devenise proiectată în stele. Vreme de sute de ani, acest model cosmologic circular avea să satisfacă pe deplin necesitățile unor oameni dedicați, în primul rând, propriei lor cunoașteri și înălțări lăuntrice, și mai puțin complicațiilor științifice inutile.

Modelul înșeptit urma sa inspire și o seamă de descoperiri importante, precum paleta de 7 culori (curcubeul ROGVAIV) și octava muzicală. Universul cânta o melodie planetară pe cel mai simplu instrument posibil: o coardă cosmică, întinsă între Pământ și Saturn, a cărei subdiviziuni muzicale răsunau odată cu trecerea planetelor.

Și poate că în goana modernă după tot mai multă informație ne scapă adevărata înțelepciune a înaintașilor. Căci oricât de mult am explora cosmosul, oricâte sonde spațiale am trimite și oricât de multe date am culege, în depărtările înghețate nu vom găsi răspunsuri la propriile noastre frământări egocentrice, ci vom fi cel mult puși în fața unor noi întrebări. Iar astrofizica, după cum se știe, nu acoperă prea bine golurile din suflet...

6 ianuarie 2012

Boboteaza aduce un Halou Lunar la Cluj!

Atasez cateva poze cu haloul vazut la Cluj in aceasta seara. Patrunderea Lunii prin "Poarta de Aur a Eclipticii" condenseaza, se pare, revarsari selenare asupra Taurului, Pleiadelor si lui Orion...

 
 

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...