18 noiembrie 2013

Conferinţa naţională de la Baia Mare - "Cerul românesc şi comparaţia cu alte mitologii stelare"


Pe 14-15 noiembrie am participat la conferinţa naţională "Cerul românesc şi comparaţia cu alte mitologii stelare", parte a proiectului Constelaţii Româneşti Tradiţionale (CRT) iniţiat de Planetariul din Baia Mare şi finanţat prin Administraţia Fondului Cultural Naţional.


Foto Ciprian Vîntdevară
Evenimentul naţional a reprezentat un hotărât pas înainte în recunoaşterea specificului etno-astronomic românesc. A fost totodată un increment semnificativ faţă de ediţia regională de anul trecut, la care de asemenea am participat şi despre care v-am scris atunci.

Cuvântul de deschidere al Prof. Ioan Bob, Director Muzeul de Mineralogie Baia Mare
Foto Ciprian Vîntdevară 
Mircea Liţe, Manager proiect împreună cu Dan Uza, astronom amator
Ovidiu Ignat, Coordonator Planetariu Baia Mare împreună cu acelaşi Dan Uza
Elisabeta Ana Naghi (Ministerul Educaţiei Naţionale)
şi Gyozo Zsigmond (Universitatea Bucureşti) 
Printre participanţii din acest an s-au numărat  oaspeţi din cadrul Planetariilor/Observatoarelor din Suceava, Bacău, Bârlad, Galaţi, Constanţa, Craiova, Societăţii Astronomice Române de Meteori (SARM), Universităţii Piteşti şi fireşte gazdele, reprezentanţi ai Planetariului Baia Mare şi Muzeului de Mineralogie. Invitaţii care au vorbit despre mitologia stelară exotică a popoarelor reprezentate au fost dna. Abdula Gulten Nazare (Preşedinta Comunităţii Turce din Galaţi), dna. Haritina Mogoşanu (via teleconferinţă din Noua Zeelandă) şi dl. Gyozo Zsigmond (Profesor Hungarologie la Universitatea Bucureşti). Contribuţia mea a fost o scurtă prezentare a unor configuraţii terestre bazate lumină şi umbră: cadrane solare transilvănene.

Poză de grup sub cupola Planetariului Baia Mare
De la stânga spre dreapta: Abdula Gulten, Ciprian Vîntdevară, Ovidiu Tercu,
Dan Uza, Ovidiu Ignat, Remus Cîrstea, Dimitrie Olenici, Ana Naghi,
Constanţa Diamandi, Maria Velea şi Valentin Grigore
Foto Mircea Liţe
Mai jos puteţi urmări două înregistrări de la lucrările conferinţei.

Partea I

Partea II

Unul dintre obiectivele proiectului a fost să ilustreze mitologia stelară românească în programul Stellarium. Filmele de aici prezintă expoziţia celor 39 de constelaţii româneşti tradiţionale.


Mulţumiri organizatorilor pentru eforturi, a ieşit o chestie grozavă! M-am simţit foarte bine şi sper să ne revedem sănătoşi şi la fel de voioşi cu proxima ocazie.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

LinkWithin

Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...